Opinie

Milu Oltean : eP srevni

„Cocoşaţi de tranziţia spre nimic şi de goana ei spre luminiţa de la apusul tunelului am căpătat un sindrom dătător de dureri de cap pentru cei care-l mai au şi nu-l au doar să nu le plouă în gât. Ne-am pomenit ca naţie că nu mai avem măsura lucrului bine făcut şi ne temem că orice sforţare spre nobilul bine nu e decât o sordidă pierdere de vreme”. Continuare..

Milu Oltean : Cromatism

„Gri. Plutesc nori grei de hârtie asemeni unor păsări mutilate în zbor de raze ascuţite de lumină. Se stinge din petale mirosul de toamnă aurie şi peste toate se aşează suflarea nevăzută a îngheţatului alb. În casă e cald, teracota e brună şi flacăra picoteşte mocnit în nuanţe de galben şi albastru.” Continuarea..

Milu Oltean :  Caruselul viselor

Îmi închipui de multe ori drumul spre o anume fericire ca pe un carusel al viselor. Fiecare fericire oricât de măruntă are nevoie de mai multe rotaţii, iar atunci când te izbeşti în plin de împlinirea aşteptării se cheamă că ai ajuns la destinaţie…..continuare

Milu Oltean: Omorâţi-ne din lumea voastră!

De azi am hotarat ca saptamanal sa  gazduiesc cate un material semnat de bunul meu prieten, Milu Oltean. „Liniştea şi bucuria rămân interzise în lumea voastră, dar nu şi în a noastră, acolo unde mai e puritate,imaginaţie, bun simţ, culoare, formate toate din sentimente, sunete şi cuvinte.” Materialul intergral se afla aici.

De la bloc...la cort

Fotografia nu este făcută într-un camping, este chiar la Mediaş pe strada Alba Iulia. Probabil sătul de confortul din bloc, medieşeanul nostru s-a mutat la cort. Cred că nici prin cap nu îi trece că poate să fie amendat.

Mârlănie de Mediaş, exemplul 3

Mai sus ai un nou exemplu de mârlănie autohtonă. Decât să stea la semafor, mai bine distrug aparatul să treacă de capul lor. De la începutul lunii amenda pentru degradarea sau deteriorarea oricăror dotări, mobilier urban de pe domeniului public si privat al municipiului (băncile, aparatele de joacă, gardurile de protecţie, stâlpi, coşurile pentru hârtii, indicatoarele, panourile de afişaj, cabinele telefonice, etc) este de la 1000 lei la 1.500 lei

A sosit vacanţa !

Am plecat în vacanţă. Ne întâlnim peste o săptămână. Aştept cu nerăbdare concertului lui Santana. Până la o nouă întâlnire îţi ofer ceva dulce. See U soon.