Batalia cartilor

Concursul Naţional de  Lectură „Bătălia Cărților” 2023 și-a desemnat câștigătorii

Concursul Naţional de Lectură „Bătălia Cărților” și-a desemnat câștigătorii ediției din acest an, care au fost premiați marți, 19 decembrie, la sediul Primăriei Mediaș.  Competiția s-a desfășurat în perioada aprilie – noiembrie 2023 și a cuprins 3 categorii de vârstă: copii (11-13 ani), adolescenţi (14-18 ani) și adulți. Anul acesta, au participat la concurs 53 de persoane, iar în etapa finală s-au calificat 34 de cititori, care au lecturat cele

„Bătălia Cărților” 2023 se apropie de final

Ediția 2023 a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților” se apropie de final. Competiția a debutat în luna aprilie și este structurată pe trei categorii de vârstă:  copii între 11 și 13 ani, adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani și adulți. Cei 54 de participanţi medieșeni trebuie să lectureze cele 10 cărți ale fiecărei secțiuni până la sfârşitul lunii noiembrie şi să predea fişele de lectură completate.

Concursul National de Lectura „BATALIA CARTILOR” se desfasoara din acest an si la Medias. Lansarea va avea loc cu ocazia sarbatoririi Zilei Internationale a Poeziei, marti, 21 martie 2017, ora 14.00, la Biblioteca Municipala ,,St. L. Roth”.