Azi, 3 ianuarie 2019, George L. Nimigeanu ar fi implinit varsta de 81 de ani. Din pacate poetul mediesean a decedat anul trecut in data de 11 februarie. In memoria domnului Nimigeanu va prezint azi cateva fragmente din cadrul unui interviu realizat in anul 2011.
Mircea Hodarnau: A fost o greseala ca ati ajuns profesor de sport? Regretati acest lucru?
George L. Nimigeanu: Am ajuns profesor de educatie fizica, fortat cumva de imprejurari. Absolvind Liceul Teoretic din Cernavoda, judetul Constanta, m-am inscris pentru admitere la Facultatea de Constructii civile si industriale, mai exact la Arhitectura. Dar avem D.O . pe buletin, eram chemat in sala, avem locul meu, cu legitimatie la vedere, imi scriam lucrarile, mi-le predam. Intre examene era cate o pauza de una-doua zile in care lucrarile se corectau si se notau dupa care se afisau. Notele erau pana la 5, cu fractiuni de cate 25 de sutimi . Exista si nota 0 (zero), la mine era mereu liniuta. Ca si cum nu m-as fi prezentat. Dupa doua examene am plecat acasa dezamagit. A urmat o perioada grea, m-am angajat ca profesor suplinitor in raionul Fetesti pe malul Borcei intr-o comuna de pescari si agricultori. Dupa un an am fost mutat disciplinar in satul meu de deportati din Baragan. In aceasta perioada m-am pregatit pentru teatru dar n-am mai dat fiind incorporat pentru serviciul militar la Marina. Ca militar insa am facut o scoala de instructor sanitar la Timisoara, 8 luni de zile , dupa care intorcandu-ma la unitate, am fost sanitar pe vapor. Dupa armata am revenit in invatamant in judetul Suceava. Parintii fiind obligati sa paraseasca satul in care fusesera deportati. In aceasta perioada, cu unchiul meu fratele tatalui, profesor universitar doctor de Geografie la Universitatea din Bucuresti, m-a sfatuit sa ma pregatesc pentru admitere la Geografie. Ceea ce am si facut. Dar ducandu-ma la Iasi, la cursurile de pregatire pentru admitere, pe care le organizau pe atunci facultatile. Am vazut ca la Geografie erau peste 1000 de candidati pe vre-o 80 de locuri. Mi-am zic ca nu am sanse, autoapreciindu-ma. Am stat de vorba cu mine insumi si mi-am zis : Anatomie stii de la Timisoara si mai inveti la cursuri, sanatos esti, pentru control medical eliminatoriu, Sport ai facut. Hai sa vedem care mai sunt celelalte probe de examen. Am mers, am vazut, mai trebuia si examen scris la Limba si literatura romana, asa ca am cotit catre aceasta facultate. Si am intrat al doilea, dar am iesit primul pe tara promotia 1965. Am fost repartizat la Medias, unde m-am prezenta in septembrie in acelasi an. Ca profesor de educatie fizica nu mi-am batut joc nici de elevi nici de mine ca om. Am avut satisfactii morale, fie cu elevii prin rezultatele obtinute de ei, fie prin rezultatele mele in ceea ce priveste obtinerea gradelor didactice. Dar meseria noastra a profesorilor de educatie fizica nu da si satisfactii culturale. Chiar super-calificat fiind nu acumulez decat o cultura de specialitate, cu orizont limitat iar ce dobandesti prin lecturi ocazionale, nu este decat o pojghita subtire, fragila, inconsistenta si insuficienta. Am dorit mai mult, chiar sa depasesc conditia modesta la care eram constrans de profesie. Asa ca mi-am redescoperit preocuparile din liceu si chiar de inainte de liceu si doar sporadice in facultate. Si pentru ca m-ati intrebat, ceea ce ar fi de regreta este faptul ca intr-un centru universitar, altul ar fi fost campul cultural in care m-as fi miscat si poate ca alta mi-ar fi fost soarta de condeier. La Medias se inteleg nu am avut cu sa ma rup, sa ies in afara obligatilor si preocuparilor zilnice impuse de realitatea inconjuratoare. Si de aceea altul mi-ar fi fost traseul daca mi-as fi realizat dorintele cele dintai si chiar cele spre care am fost indemnat, dar cand iti pare rau sau regreti, deja e tarziu.
Mircea Hodarnau: Ce v-a indemnat sa scrieti? Si cu ati debutat?
George L. Nimigeanu: Un mare sportiv nordic, nu stiu de ce anume nationalitate era. Dar acest lucru nu e relevant, Tony Ned spunea :« Nimic de suflet nu se leaga, daca din suflet n-a pornit chemarea »si avea perfecta dreptate. Nu faci ceva anume, numai pentru ca vrei sa faci acel ceva. Mai trebuie sa te si impinga cineva sau ceva din inauntrul tau, catre ceea ce faci sau vrei sa faci. Este datul acela dobandit prin nastere, harul acela care lucreaza in subconstient. Care te deschide ca pe o usa, catre un anumit drum sau ca pe o fereastra catre un anumit orizont sau stare de lucru sau care iti creeaza stare aceia de neastampar pozitiv. In aceasta stare toata lumina ta interioara curge catre ceva anume, care trebuie cautat, gasit, implinit, cizelat, exprimat, daltuit sau zugravit. Emotia este atat de puternica incat te copleseste , te rupe de realitatea inconjuratoare si te transporta in cea launtrica. Acesta devenind determinanta, impingandu-te catre ceea ce ti-se spune sa faci si bineinteles n-ai incotro si te supui acelei chemari interioare. Pentru ca n-ai incotro si te bucuri ca ti-se intampla tie aceasta minune si i-te daruiesti cu trup si suflet, ca un copil-jucarie in mana destinului. Acest destin este in acelasi timp si in tine si in afara ta. Ca scriitor te pomenesti trudind la „balastierele cuvantului” in care dai de urmele celor care au trudit inaintea ta in cuvant si luand aminte la ceea ce ei au facut, implinesti propria ta chemare. Asa m-am pomenit ca scriu, e drept cu pauze foarte mari in ultima vreme. Ideile insa vin cand nu te astepti, iar eu le-am adunat in graba, pe foi volante care au umplut niste dosare. Acum la pensie le-am trecut prin sita, le-am revazut, le-am scuturat de vreme si de neajunsuri si le-am ordonat. Cred ca a iesit ceva in toata aceasta tevatura. Am debutat in Tribuna Sibiului cu un poem numit „Varstei incandescente” alaturi de colegii din Cenaclul Mediesan. Era un poem cu dublu mesaj, sensul fiind deplasat cu subtilitate catre unul de plan secund mai dur. Nu s-a observat acest lucru, in volum am debutat in 1983 la editura Dacia din Cluj- Napoca, cu volumul „Colinele Singuratatii”. Cu sprijinul filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din Romania, dar si cu ajutorul personal al criticului literar Mircea Tomus. Cartea are un Cuvant inainte scris de poetul Ioan Mircea.
Mircea Hodarnau: Ce scriitori v-au influentat?
George L. Nimigeanu: N-as putea spune ca m-a influentat cineva anume. Lecturile mele pana la o anumita varsta erau minime. In liceu, din care doar clasa a X-a am absolvit-o la zi, literatura era dirijata si comunista de-a binelea , n-aveai ce sa retii. Eminescu era redus la Imparat si proletar, Scrisoarea a III-a si inca vreo doua-trei poezii. Blaga, nu , Ion Barbu , nu, Minulescu, nu Bacovia, nu, Voiculescu, nu si tot asa mai departe. Dar erau la zi A. Toma, Beniuc Mihai, Nina Cassian, Veronica Porumbacu si toata droaia lor. Si alte carti de unde sa iei?, bibliotecile erau intesate de literatura rusa tradusa, iar acolo in Baragan in deportarea mea cate o carte ivita ca prin minune in sat se citea pe furate, pe zile-date , pe termen dat, trecand din mana in mana. Mai tarziu la Medias, am aflat ce Cenaclul existent „Octavian Goga” in care discutiile erau de „nivel”, aprinse si la subiect si chiar la zi cu aparitiile editoriale. Asa cum erau ele, aparitiile in vremurile noastre rosii. Aici prezenta mea, era la inceput doar de ascultator, mai putin de participant activ. Dar dupa ace am citit in cenaclu s-au schimbat lucrurile in sensul ca m-am integrat in viata cenaclului, fiecare dintre noi fiind obligat sa comenteze noutatile editoriale, diferite articole de prin revistele literare. La care pe atunci Biblioteca municipala era abonata si din cand in cand sa prezinte poemele unui coleg planificat sa citeasca din creatia lui. Dupa care urmau dezbaterile care, de regula il cam scarmanau pe cel care citea poem de poem, cuvant de cuvant, aratandu-se si reusitele si nereusitele fara crutare. Asa incat daca erai in cauza pleca-i acasa, tuns ,ras, spalat cum trebuie, frezat ultimul ragnet si a fost bine ca a fost asa. Aici la Medias m-am pus la punct cu lecturile si de citit am citit insa tot pe sarite fara program. Am si cumparat si foarte multe carti, cartile fiind ieftine si in numar mare de exemplare. Tiraje editoriale fiind de zeci de mii de exemplare, nu ca acum. De placut mi-au placut clasicii insa, cartile de filozofie sau care puneau probleme de meditatie asupra conditiei omului. Ma opream mereu asupra poemelor cu mesaj adanc, poeme care te obliga sa gandesti asupra menirii tale de „trecator prin cele lumesti”, sub timp si sub vremuri, dar cu o misiune extrem de pretioasa fata de semeni si fata de realitatea din jur. Poate de aceia scriu cum scriu, unii zic cum ca as fi plagiat, altii ma apropie de alte piscuri, or fi ramas ceva reminescente din lecturile mele in cele ce scriu. Subconstientul implicandu-se in mare masura in actul creatiei, aducand la suprafata minerul aurifer din depozitele inaintasilor sau contemporanilor. Dar asta nu inseamna ca aceea cantitate infima acopera in intregime propria mea lucrare, fie ca mesaj, fie ca expresie literara.
Mircea Hodarnau: Dar cum si cand scrie poetul Nimigeanu?
George L. Nimigeanu: Scriu doar ziua si din cand in cand in perioadele de gratie, cand ma viziteaza ingerul poeziei. In rest corectez ori pregatesc poeme pentru colaborari la reviste. In ultima vreme insa n-am mai scris, sper sa vina si momentul fericit sa ma gaseasca acasa, pentru a revedea insemnarile la care n-am ajuns sa le trec prin sita.
Poetul a vazut lumina zilei in ziua de 3 ianuarie 1938, in comuna Tereblecea, in fostul judet Radauti al Romaniei Mari, actualmente pe teritoriul Ucrainei. George L. Nimigeanu si-a facut debutul literar in „Tribuna Sibiului”, 3 august 1968, si a avut peste 20 de volume publicate. Pentru activitatea sa si performante culturale deosebite in domeniul literar, care au contribuit la intarirea prestigiului orasului nostru, in 17 noiembrie 2008 a fost declarat „Cetatean de Onoare” al Municipiului Medias.
Interviul integral o sa fie publicat viitoare mea carte, care este programata sa fie lansata in luna mai a acestui an.