Operatii pro bono la Spitalul Polisano

In aceasta saptamana, la Spitalul Polisano au loc 11 interventii chirurgicale complexe asupra unor copii care sufera de malformatii congenitale grave. Este vorba despre un proiect umanitar realizat printr-o colaborare intre Spitalul Polisano, Fundatia “Healing Little Hearts” (Marea Britanie), Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Fundatia Polisano si Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu.

Cei 11 copii din judetele Sibiu, Alba, Brasov si Timis au varste cuprinse intre 6 luni si 13 ani si provin din familii care intampina dificultati financiare, reprezentand cazuri sociale. Pentru a veni in sprijinul lor au fost invitate la Sibiu mai multe echipe internationale de medici din Marea Britanie, Spania si Italia care, alaturi de medicii Spitalului Polisano au realizat interventiile chirurgicale necesare, costurile fiind acoperite de catre cele doua fundatii, cu ajutorul partenerilor lor. 

Dintre medicii invitati ii amintim pe  Dr. Robin Martin, Presedintele Societatii Britanice de cardiologie pediatrica, Dr. Serban Stoica, medic primar in chirurgie cardiovasculara pediatrica la Spitalul Universitar din Bristol, Dr. Philip Knight (UK), Dr. Delia Valverde Montoro (Spania), Dr. Lorenzo Stephan Grazioli (Italia), impreuna cu echipa de asistente medicale. Echipa medicala a Spitalului European Polisano a fost compusa din Conf. Dr. Victor Costache, seful sectiei de Chirurgie Cardiovasculara si Toracica, Dr. Constantin Condac, Dr. Cristina Leatu, Dr. Nicolae Florescu, Dr. Viorela Cotarla, avandu-l ca invitat pe Dr. Adrian Lacatusu, cardiolog pediatru (Timisoara). 

Aceasta colaborare intre echipele de medici a fost un bun prilej pentru un schimb de experienta, iar pentru viitor au fost create premisele unui centru de boli cardio-vasculare pediatrice in SIBIU. In Romania (la o populatie de 19 mil. de locuitori) exista un necesar de aprox. 1500-1600 de operatii anual. Deocamdata se realizeaza numai aprox. 550 de interventii / an, cauza principala fiind lipsa personalului medical si paramedical calificat. 

Chirurgii, anestezistii si restul echipei medicale au realizat interventiile pro bono, pentru ca acesti copii cu malformatii conge­nitale cardiace grave, care ani de zile nu au putut avea parte de o operatie care sa le redea sanatatea, sa poata avea o sansa la o viata normala. In felul acesta Spitalul Polisano se alatura efor­turilor pe care Ministerul Sa­natatii le face pentru salvarea cat mai multor inimi de copii nascuti aparent fara speranta, dar a caror sansa la viata poate fi redata prin dedi­catie profesionala si prin sustinere financiara.

Programul operator gratuit pentru copiii cu malformatii congenitale cardiace continua seria actiunilor de responsa­bilitate sociala derulate de Spitalul European Polisano, dupa interventiile chirurgicale din anii anteriori de care au beneficiat si alti copii, dupa programul de screening gratuit pentru depistarea precoce a malfor­matiilor congenitale cardiace la copii si programul de coronarografii gratuite. Echipa de chirurgie cardiovasculara pediatrica se va intoarce regulat in Sibiu, iar pacientii viitori vor fi centralizati pe lista de programari aflata in evidentele Clinicii Polisano si ale partenerilor sai sociali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *