Muzeul ASTRA: Regal folcloric multicultural

La Muzeul ASTRA peste 100 de artiști și muzicieni reuniți în 20 de ansambluri de dansuri și de cântece populare și fanfare vor întreține atmosfera în cadrul Festivalului de muzică și tradiții multietnice (10-12 iulie 2020).

Vineri, 10 iulie, ora 17, pe scena de pe lac va avea loc un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” . Pentru a accentua multiculturalitatea din cadrul proiectului, Junii Sibiului vor prezenta pe scenă tablouri muzical coregrafice din folclorul german, maghiar, italian, mexican, bulgăresc, rusesc, sârbesc şi ucrainean.

Vor susține recitaluri interpreții: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Nelu Albu, Răzvan Năstăsescu, Oana Tomoiagă, Andreea Vulcu, Stana Stepanescu și Bojidar Ciobotin și Adrian Neamțu.

SÂMBĂTĂ,11 IULIE 2020

Târgul de țară, orele 12.00 – 17.00

Ansamblul de Dansuri al Forumului Democrat al Germanilor, Sibiu; Trandafirul Alb, Letea, Tulcea; Ansamblul Hajdina, Luduș, Mureș; Ansamblul Delikanlilar al Uniunii Democrate Turce din România; Ansamblul de dansuri al Uniunii Croaţilor din România Karasevska Zora din Carașova, Caraș Severin; Taraful din Băbiciu, Olt.

DUMINICĂ,12 IULIE 2020

Târgul de țară, orele 12.00 – 17.00

Fanfara Neppendorfer Blaskapelle, Sibiu; Ansamblul Călușerii din Rășinari, Sibiu; Taraful din Băbiciu, Olt; Trandafirul Alb, Letea, Tulcea; Ansamblul Delikanlilar al Uniunii Democrate Turce din România; Ansamblul de dansuri al Uniunii Croaţilor din România Karasevska Zora din Carașova, Caraș Severin; elevii Școlii Populare de Arte Ilie Micu Sibiu, coord. Prof. Izabela Tomița; interpreta: Daniela Popa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *