Marcin Pater Trio a castigat marele premiu al Sibiu Jazz Competition

Marcin Pater Trio, din Polonia, a castigat Marele premiu al Sibiu Jazz Competition si vor reveni la Sibiu anul viitor, in mai, pentru a concerta in cadrul editiei cu numarul 49 a Sibiu Jazz Festival. Timp de doua zile iubitorii jazzului au avut parte de opt reprezentatii de exceptie ale formatiilor participante la Sibiu Jazz Competition 2018. Sositi la Sibiu din toate coturile lumii, tinerii jazzisti au incantat auditoriul cu recitaluri pline de originalitate.

 Sute de iubitori de jazz au acceptat invitatia organizatorilor Sibiu JAZZ Competition si au umplut la refuz Sala Thalia, in cele doua zile de competitie. Alegerea lor s-a dovedit extrem de inspirata, la fel ca si recitalurile pline de savoare si originalitate ale concurentilor. Misiunea juriului nu a fost deloc usoara, tinerii jazzisti dovedindu-si talentul pe scena Salii Thalia.

Marele Premiu al Sibiu Jazz Competition a fost acordat celor de la Marcin Pater Trio (Polonia) si insumeaza 1500 de euro si invitatia de a participa anul viitor, la Sibiu Jazz Festival, cel mai longeviv festival de gen, de la noi din tara.

Marcin Pater Trio (Polonia) este formata din Marcin Pater – Vibrafon, Mateusz Szewczyk – Contrabas, si Adam Wazdjik – Tobe. Trio-ul a luat fiinta la Academia de Muzica din Katowice. Liderul grupului, Marcin Pater a absolvit cu onoruri Acandemia in 2017. Dupa ce a concertat in diverse formatii, a decis sa creeze propriul sau trio. Muzica formatiei Marcin Pater Trio este un melanj de melodii emotionale, cu armonie simpla si motive ritmice elaborate. Sunt trei prieteni atat pe scena cat si in afara ei. Formatia se diferentiaza prin sound-ul vibrafonului a carui armonie garanteaza o prospetime in compezitia muzicala. 

Premiul special al juriului, in valoare de 500 de euro, a fost acordat formatiei Vittorio Esposito Trio feat. Gabriel Marciano (Italia).

Cel mai bun instrumentist a fost desemnat Stefano Proietti, pianistul formatiei Blewitt (Italia).

Jazzistii polonezi de la Marcin Pater Trio au castigat premiul si pentru cea mai buna compozitie, pentru piesa ”Take Down”, dar si cea mai buna formatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *