Junii Sibiului au reprezintat din nou Romania, la Targul de Turism de la Berlin

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” a dus din nou cantecele si dansurile populare romanesti la Targul de Turism de la Berlin, cel mai mare eveniment de profil din Europa. Junii Sibiului au reprezintat din nou Romania, asa cum stiu ei mai bine – prin cantece si jocuri populare, la Targul de Turism de la Berlin. Ieri , 11 martie a.c., Junii Sibiului au intretinut atmosfera la standul Romaniei, la invitatia Ministerului Turismului.

Participarea ansamblului la acest eveniment are loc ca urmare a invitatiei lansate de Ministerul Turismului: „Dupa succesul lor de la Targul de Turism al Romaniei, ne-am gandit ca pot fi buni ambasadori pentru Romania si la cel mai important targ din turism din Europa”, a declarat Bogdan Trif.

Junii Sibiului au pregatit un program special, o veritabila calatorie muzical-coregrafica prin Romania: „Conceptul artistic al spectacolelor noastre este adaptat temei Centenarului, pe care o promoveaza standul Romaniei; astfel vom prezenta cantece si dansuri specifice Olteniei, Moldovei si Transilvaniei. Suntem onorati sa ne numaram printre ambasadori culturali ai Romaniei si sa performam din nou in cadrul celui mare targ de turism din lume.

Pentru Junii Sibiului, ansamblu aflat sub autoritatea Consiliului Judetean Sibiu, aceasta este cea de-a doua prezenta la Targul de Turism din Berlin, prima fiind in anul 2007. De asemenea, ne mandrim cu faptul ca am fost alesi sa reprezentam bogatia folclorului romanesc la Targurile Internationale de Turism din Stuttgart, in 2009, si Viena, in 2013”, declara Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu si coregraf al Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.

Targul de Turism de la Berlin s-a desfasurat intre 7 si 11 martie 2018; manifestarea a atras peste 10.000 de expozanti din 187 de tari si regiuni, iar numarul estimat de vizitatori este de 169.000 persoane.

Un comentariu


  1. I-am vazut duminica, in ultima zi a targului. Au fost extraordinari! Felicitari! Am un mare respect pentru acest ansamblu care ne promoveaza o imagne atat de frumoasa in lume.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *