Jakab Árpád, unul dintre cei mai prolifici artiști medieșeni ai secolului trecut

Zilele trecute reprezentanţii Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Mediaş ne-au adus în atenţie unul dintre cei mai prolifici artiști medieșeni ai secolului trecut. Este vorba despre pictorul Jakab Árpád care a trăit între anii 1934 – 2014.

“A fost unul dintre cei mai prolifici artiști medieșeni ai secolului trecut. S-a specializat în arta plastică la cunoscutul Institut „Ion Andreescu” din Cluj Napoca, institut care s-a transformat ulterior în Academia de Arte Vizuale, iar din anul 2001 în Universitatea de Artă și Design.

În domeniul artei, Jakab s-a remarcat la numeroase expoziții personale sau de grup organizate în țară și străinătate, îndeosebi prin lucrări de pictură, grafică, sculptură și metalo-plastie. De la debutul său din anul 1966, succesele artistice sunt oglindite în multe diplome și premii obținute la nivel județean și național.

Pe plan local a fost unul dintre membri fondatori ai Asociației Artiștilor Plastici Amatori. Una dintre lucrările sale reprezentative este bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în curtea școlii din Mediaș care poartă numele celebrului poet.

Alte 4 lucrări realizate de Jakab Árpád pot fi vizionate în cadrul Muzeului Municipal Mediaș”, spun cei de la Direcţia de Cultură.

Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne intalnim pe unde la Radio Ring, miercuri la talk-show-ul „Lentila de Contact”, iar in week-end te astept sambata la „Ring Hit” si duminica la „Hot and Fresh”. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.