Interviu cu Radu Secasan – Agenda Romaneasca

In acest an, ziarul Agenda Romaneasca (Canada), condus de medieseanul Radu Secasan, implineste 10 ani. Cu toate ca aniversarea este doar in toamna, l-am rugat pe Radu sa-mi raspunda inca de pe-acum la cateva intrebari.

  • Radu, cum au trecut cei 10 ani?

– Ma bucur ca ti-ai adus aminte ca in acest an, 2017, aniversez zece ani de cand am creat ziarul Agenda Romaneasca. In 4 octombrie 2007 am tiparit prima editie a ziarului si de atunci il scot de doua ori pe luna. Nu a fost usor si nici acum nu este. Dar am acumulat o experienta in domeniu si faptul ca il scot constant, la perioade bine definite de timp, imi face viata mult mai usoara.

– A meritat infiintarea ziarului?

– Daca ma intrebi de veniturile pe care mi le aduce ziarul, iti pot spune deschis ca nu merita. Nu merita in cazul meu sau in cazul tuturor ziarelor care sunt difuzate gratuit. Am uitat sa iti spun ca tiparesc 7000 de exemplare la fiecare editie, deci pot spune ca pe luna tiparesc 14000 de ziare, pe care le pun la dispozitia romanilor din Canada GRATUIT. Trebuie sa recunosc ca ziarul se plateste singur, adica tiparitul si benzina imi sunt acoperite si imi raman de multe ori suficienti bani sa asigur cheltuielile familiei (internet, telefon, etc.), dar nu am bani de chirie (ca eu stau la un bloc cu chirie, de cand am venit in Canada, din 2002). Daca as fi avut un serviciu permanent, la orice companie din Canada, se rezolva mult mai usor partea financiara. Dar eu am ales libertatea, si libertatea asta ma cam costa. La un serviciu permanent, incepi de dimineata, pana pe la ora 16 sau 17, iar cind ajungi acasa alergi in stinga si dreapta la cumparaturi, cu copiii la inot, gimnastica, etc. si, daca mai ai de facut unele reparatii la masina sau casa, sau trebuie sa mergi la cate un control medical, s-a dus toata ziua.

In cazul meu, cu libertatea care mi-am ales-o, nu-mi permit casa, masini noi sau mai bune, vacante prin tarile calde sau alte lucruri putin mai scumpe, dar, si aici ar trebui sa scriu cu litere mari DAR, in schimb, am ajutat si in continuare ajut pe cei care au diferite nevoi, nu cu bani, ci cu relatiile pe care mi le-am facut pe aici.

  • Cum i-ai ajutat pe cei care au apelat la tine?

– Atatea chestii am realizat si realizez in continuare, ca nu le pot scrie aici. Dar sa incep de la inceput. Cand am creat ziarul, le-am spus tuturor ca eu conduc ziarul, stiu ce am nevoie, stiu ce doreste cititorul sa citeasca, dar am nevoie de oameni care sa scrie articole. Adica imi cautam colaboratori. Si acestia sa fie numai din comunitatea romaneasca din Ontario, pentru ca intentia mea cu acest ziar este sa promovez comunitatea romaneasca din Ontario.

Ontario are putin peste 1 milion de km patrati si 13 milioane locuitori, conform recensamintului din 2014, din care in jur de 200.000 sunt romani (asta daca la recensamint s-au declarat romani, ca unii, dupa ce depun juramintul de cetatenie, se declara canadieni). Cand distribui ziarul, parcurg doar un sfert din suprafata asta (800 Km ii fac cu masina), deoarece in partile nordice si la anumite extreme nu locuiesc romani si nu are rost sa duc ziarul prin acele zone. La distributie, am ocazia sa ma intilnesc cu foarte multi romani si sa stau sa povestesc cu proprietarii magazinelor romanesti sau ai companiilor romanesti, fie ca sunt companii mari, fie ca sunt doar mici afaceri in constructii, curatenie, taxi, etc. Cu ei si prin ei ajung la diferiti romani care au nevoie de ajutor sau care sunt specialisti in anumite domenii si pe care ii recomand cand cineva are nevoie de ei.

  • Da-mi cateva exemple.

– Mai concret, fara prea multa istorie, am ajutat persoane care nu mai aveau cum sa ramana in Canada si nici unde sa ramana, dar in schimb aveau acte si drept de lucru. I-am ajutat sa isi gaseasca o locuinta si un serviciu mai slab platit de care stiam la acea vreme. Acum sunt bine si chiar in urma cu un an m-au sunat sa imi spuna ca au devenit cetateni. Familii care au venit din alte parti ale Canadei m-au contactat si mi-au cerut ajutorul pentru o locuinta, mobila, etc. Imi aduc aminte de unul, care era venit de cateva luni si lucra prin constructii, m-a sunat si mi-a spus ca nu prea are mobila, pat, prin bucatarie, tacamuri, etc. Eu am cerut sprijinul celorlalti romani si, cu cateva masini, ne-am dus la el, la blocul unde locuia. Am cerut cheia de la apartament la administratorul blocului, stiam ca acesta e un roman din Sighisoara, si i-am dus omului in apartament tot ce avea nevoie, inclusiv cuptor cu microunde, paturi extensibile, farfurii, tacamuri, fierbator de cafea si multe altele. Partea interesanta a fost ca noi, dupa ce i-am pus totul in apartament, am stat acolo la o vorba si la un pahar de rachiu oferit de administrator, iar cand a venit cel care era proprietarul, a deschis usa si s-a uitat putin speriat la noi, ca nu stia ce e cu noi la el in apartament. Unul dintre noi, mai in gluma, i-a spus ca, daca doreste, sa vina inauntru, sa nu stea in usa, ca e curent. Cand m-a vazut pe mine, a inteles ce cautam cu totii acolo, a intrat si a stat impreuna cu noi la un pahar de rachiu.

Pe partea sociala, am creat niste evenimente pentru comunitatea romaneasca din Kitchener in care locuiesc (orasul Kitchener este la 100 Km de Toronto si are 220.000 locuitori). Astfel, daca in 2007 am deschis ziarul, in 2009 am pornit o serie de intalniri cu pensionarii romani din zona, in 2011 am inceput sa le organizez Revelionul Pensionarilor si, tot de atunci, am inceput sa organizez spectacole cu artisti din Romania.

  • Ce se intampla la intalnirile pensionarilor ?

– Sunt intalniri saptaminale, de cite doua ore, in fiecare miercuri, la ora 12 la amiaza. Am cerut primariei din Kitchener un loc pentru aceste intalniri, iar ei m-au indrumat spre piata agro-alimentara care are un spatiu foarte mare in zona unde se poate servi mancare gatita, si acolo mi s-a rezervat un colt numai pentru mine si acest grup. Bineinteles ca mi-am facut rost de un document de la primarie (un fel de recomandare/aprobare), pentru ca piata este sub jurisdictia lor, dar conducerea pietii se schimba la o anume perioada si nu am vrut sa trebuiasca sa incep sa le explic noilor manageri ce si cum este cu noi acolo. La aceste intalniri vin pensionari romani si cei care se apropie de varsta pensiei si stau la povesti, la o cafea calda si, din apropiere, de acolo, se poate cumpara langos cu branza, cu gem sau zahar. Printre cei care vin miercurea la piata sunt romani din toate zonele tarii si partea placuta este ca unii din aceleasi orase isi aduc aminte de locuri comune sau chiar cunostinte comune. Aici m-am trezit odata cu unul Yousuf. El a facut medicina veterinara in Bucuresti, prin anii 70, si pe urma a emigrat in Canada. Vine la noi doar ca sa isi aduca aminte de limba romana. De pe urma acestor intilniri ale pensionarilor au rezultat prietenii placute, excursii organizate, iesiri la cumparaturi impreuna sau chiar la restaurante de genul All You Can Eat (platesti odata si mananci cat vrei), unde pensionarii au o reducere in ziua de marti.

Revelionul Pensionarilor l-am creat datorita acestor intalniri ale pensionarilor si pentru faptul ca la spectacolele pe care le organizez pretul e prea mare pentru ei. Asa ca am inceput sa ma interesez in America de Nord, atat in Canada, cat si in America, despre un astfel de eveniment. Am ajuns la concluzia ca nu exista asa ceva niciunde, deci pot sa declar ca eu am facut pentru prima data pe continentul american un Revelion al Pensionarilor Romani. Ce este asa de special la acest revelion? Este faptul ca il fac totdeauna dupa revelionul normal, adica prin jurul datei de 8 sau 9 ianuarie, dupa Sfantul Ion, in duminica respectiva. Anul acesta 2017 l-am avut in 8 ianuarie.

La acest eveniment pot participa doar pensionarii sau cei care sunt pensionati de boala, sau vizitatorii care au copiii in Canada. Intrarea este simbolica, de 15 dolari de persoana, iar de acesti bani fiecare participant primeste supa, friptura, cafea, prajituri, ceai. Are tombola inclusa in pretul biletului (si am obiecte pentru aproape 80% dintre ei), iar de la ora 16, cand incepe programul, le aduc pe cineva sa cante (operete, cantonete) sau sa danseze (vals sau tango profesionist) pana la ora 18, dupa care am formatie LIVE pana la ora 22. De fiecare data, in programul de la 16 la 18 le aduc alti artisti. Anul trecut, le-am adus o trupa de mexicani care le-au cantat melodiile cunoscute lor si se deplasau pe la mese, anul acesta le-am adus corul nemtesc din Kitchener, care le-a cantat melodii de iarna, cat si melodii specifice nemtesti de pahar si de petrecere. Pentru cei care nu au cum sa ajunga la eveniment si locuiesc in oras, le-am pus la dispozitie masini cu soferi ai Asociatiei inginerilor romani din Kitchener. Ajutorul la acest eveniment imi este oferit de bisericile, asociatiile romanesti din Kitchener, dar in special de business-urile romanesti care sprijina astfel de actiuni.

  • Cum te intelegi cu autoritatile?

– Tin o legatura permanenta cu Consulatul roman din Toronto si le cer sprijinul de cate ori este nevoie. Am organizat chiar si consulat itinerant la Kitchener pentru persoanele care nu puteau si nu aveau cum sa se deplaseze pana la Toronto. Particip la evenimentele tuturor bisericilor din Ontario, deoarece am o foarte buna colaborare cu preotii romani.  Chiar si cu unele biserici din statul american Michigan colaborez, pentru ca este foarte aproape de mine si in doua ore ajung cu masina la ei. Cochetez de vreo doi ani cu ideea de a deschide un ziar Agenda Romaneasca in Michigan si am ajuns in faza in care trebuie sa obtin concret sponsorizari/reclame din zona.

Timp de sase ani de zile am fost in comitetul unui parlamentar federal al Canadei, ce avea zona de desfasurare Kitchener, si in calitate de membru acestui comitet organizam, impreuna cu ceilalti cinci membri si cu parlamentarul canadian, un eveniment la nivel de oras (Kitchener), eveniment dedicat celor care ies la pensie sau care au iesit la pensie, unde veneau de la Guvernul Canadei diferiti specialisti in domeniu si le explicau celor prezenti cum sa aplice, la ce sa aplice, ce pot beneficia si ce nu pot beneficia pentru pensie.

Am primit tot felul de diplome pentru implicarea mea in comunitatea romaneasca. De la Scolile Romanesti din Toronto, de la Asociatia ARTA din Kitchener, de la orasul Kitchener pentru voluntari in comunitatile lor, de la Consulatul Roman din Toronto.

  • Colaborezi cu institutii din Romania?

– In noiembrie 2016 am semnat un protocol de colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, prin care eu sunt reprezentantul lor aici in Canada. Iar de pe urma acestui protocol, acuma in iunie 2017 vor veni un grup de cinci persoane din Cluj de la acest institut care vor oferi programe artistice, prezentări ale portului popular, standuri cu specific românesc, precum și standuri cu produse de artizanat românesc. Cu acesti artisti voi merge in Toronto la Festivalul Iei, in Kitchener la Ziua Romano-Canadiana, in Oakville la Serbarea Scolii Romanesti, la Niagara, la comunitatea romaneasca de pe linga biserica ortodoxa de acolo.

– Mai ai timp si de altceva?

– Bineinteles ca, pe linga toate activitatile astea, imi mentin hobby-ul meu de filmari si fotografii la evenimente, continui de peste opt ani de zile sa instalez programele romanesti ca si reprezentant tehnic in provincia Ontario a unei companii din Atlanta (SUA). Si toate acestea imi aduc satisfactii profesionale. Ca fotograf, am fost acuma de curand in parlamentul provincial din Toronto, in sala de conferinte a celui mai important politician al provinciei Ontario, locotenent guvernatorul provinciei Ontario, excelenta sa Elizabeth Dowdeswell. Am ajuns acolo datorita domnului consul general Mugurel Stanescu, care mi-a solicitat serviciul de fotograf (voluntar bineinteles), si la care intilnire erau foarte multi consuli si ambasadori din Toronto, eveniment/conferinta sub egida noului acord CETA semnat intre Canada si Europa.

Si, tot pe langa activitatile descrise mai sus, filmez in continuare pentru singurul post de televiziune romanesc din Toronto, post TV care emite prin satelit in toata Canada, unde producator este unul din cei mai buni prieteni ai mei, Raul Dudnic, de loc din Timisoara, fost basist la formatia Cargo, de pe chitara caruia s-a cantat la revolutie melodia ”Timisoara, Timisoara” (cred ca asa se intituleaza piesa aceea).

  • Esti un one man show, sau ai colaboratori?

– As dori sa punctez faptul ca ziarul mi-a adus multe satisfactii profesionale. In schimb, ceea ce putini cunosc, e ca eu sunt singur in spatele ziarului. Eu editez, culeg informatii, distribui, vorbesc la telefon cu toata lumea care suna la „Redactia Ziarului” – imi vine sa rad de multe ori cand unii vor sa vina la sediul ziarului si eu trebuie sa ii lamuresc ca nu e momentul oportun, ca sunt plecat, ca nu ii pot spune ca am prajit niste carnati si miroase in tot apartamentul a prajeala!

Comunitatea romaneasca a perceput ziarul ca un informativ necesar si ca o publicatie unde se pot exprima. Iar cei care isi deschid un nou business, ca si incurajare, le public o aparitie gratuit, numai ca sa ii fac cunoscut tuturor romanilor.

De-a lungul celor zece ani de activitate a ziarului, am ajuns la o concluzie care, din punctul meu de vedere, ma socheaza: romanii lucreaza prea mult (din cauza sistemului, bineinteles) si nu sunt informati de ceea ce exista in jurul lor. Si asta cred eu ca ii face pe unii sa accepte unele oferte extraordinare, pe de o parte, dar inselatoare, pe de alta parte. De fapt, asta e economia de piata: luam de la cei care au si dam la cei care au si mai mult.

  • Ce le transmiti mediesenilor?

– Nu as dori sa inchei fara sa ii salut pe fostii mei colegi de la televiziunea NOVA TV,  unde consider eu ca m-am format si am invatat multe aspecte ale vietii sociale si culturale, datorita interactiunii cu oamenii.

Iar daca cineva doreste sa dea de mine, e suficient sa ajunga in provincia Ontario si sa intrebe de Radu de la ziar, sau sa intrebe la orice biserica, sau orice magazin romanesc de mine, bineinteles, vorbesc de orasele unde imi distribui ziarul de la vest din Windsor, unde e granita cu Detroit, pana la est, la Oshawa, si de la sud, de la Niagara pana la nord, la Newmarket, ii stau la dispozitie cu cea mai mare placere, in limita disponibilitatilor pe care le am.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *