Ela Sol a lansat ieri “Deeper” (video)

Trupa pop-alternativa Ela Sol si-a lansat ieri, 6 mai 2019, primul single, “Deeper”. Lansarea a avut loc la Casa Schuller.

Melodia a fost mixata si masterizata de catre Steve Brookfield, un producator si sunetist londonez de exceptie. La realizarea single-ului, cei doi au colaborat cu Alex Corlan, unul dintre cei mai bine cotati basisti din Romania, iar videoclipul a fost regizat de catre David Lucian. Filmarile au avut loc in cetatile fortificate medievale din Axente Sever si Sighisoara.

Versurile oglindesc acea perioada din viata Elei cand era prinsa intr-o relatie toxica, cand obisnuia sa-si scrie gandurile intr-un jurnal, pentru a-si exhiba tristetea tradarii si a certurilor permanente, ce-au facut-o sa-si piarda incredrea.

”Este destul de greu sa te opresti si sa realizezi ca esti dependent de o relatie toxica, cat timp te afli inca in interiorul ei. Cel mai dificil lucru este sa recunosti asta fata de tine. Cred ca foarte multe persoane se pot identifica cu aceasta lupta, dar si cu intrebarea: Oare este posibil sa traiesc fara aceasta persoana?”, spune Ela.

Solo a compus melodia si impreuna, si-au transpus durerile in arta, purificandu-se amandoi prin puterea muzicii. Asa s-a nascut piesa “Deeper“.

”Pentru a te vindeca, este esential sa petreci timp cu tine insuti, analizandu-ti propria valoare si iertandu-te, in primul rand, pe tine. Desi, poate fi incitant sa te vezi cu un ”baiat rau”, pe termen lung trebuie sa te intrebi daca asta este cu adevarat ceea ce vrei si sa-ti asumi pe de-a-ntregul raspunsul”, spune Ela.

Ela si Solo spera ca, ascultand aceasta piesa, in special tinerii sa se transpuna in povestea lor, regasindu-se si actionand in consecinta in propria lor viata.

Ce spune Solo despre versuri? ”Desi la inceput mi s-a parut ciudat sa scriem o piesa despre una dintre relatiile Elei, am realizat ca intr-o relatie sanatoasa exista un stadiu unde legatura se aprofundeaza si poti impartasi deschis, cu celalalt, intreg trecutul tau, asumandu-ni-le, cu bune si rele si luand-o impreuna de la capat, cu incredere.  Am inteles impreuna ca nu trebuie sa ne fie rusine ca, la un moment dat, am fost vulnerabili, pentru ca asta inseamna ca suntem oameni. Daca faptul ca suntem deschisi si sinceri transpare din muzica noastra, ajutand fie si o singura persoana, atunci inseamna ca am facut ce trebuie”, spune Solo.

Melodia este disponibila pentru download si streaming pe www.elasol.us, Spotify, Band Camp, Apple Music, iTunes, Amazon, Google Play si alte retele.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *