Dan Istrate: Visul sa joace in America s-a implinit

Cu mare placere va aduc in atentie povestile unor medieseni sau locuitori din judetul Sibiu, care au reusit sa devina cunoscuti peste hotare, datorita profesiei si talentului. La inceputul lunii iunie, am aflat de Dan Istrate, un actor care s-a facut remarcat in Statele Unite ale Americii, pe coasta de vest, la Los Angeles.

Dan s-a nascut in localitatea Tapu, a absolvit Liceul Economic la Sibiu, dar visul sau a fost sa devina actor, si asta s-a si intamplat. A debutat in actorie la Teatrul ”Radu Stanca” din Sibiu, a jucat si pe scenele din Bucuresti, unde a și absolvit Universitatea de Teatru si Film, dar in anul 1998 a plecat in America, unde s-a stabilit in anul 2000.

In America a ajuns datorita unui program de ”student exchange” dintre Universitatea Bucuresti si Virginia Commonwealth University (VCU) din Richmond VA, unde a revenit ulterior ca profesor.

Cariera lui Dan se imparte intre teatru, film si televiziune. In Statele Unite ale Americii, Dan a aparut inAlias (postul de televiziune ABC), Start Up on Crackle (Sony Network), 96 Souls (film regizat de Stanley Jacob), Bianca (Fever Dream Productions) si a interpretat roluri principale in The Conspiracist, Terror Force si Drakul. Alte aparitii are in filmul ”Dinner With The Alchemist”, regizat de Kevin Good, si ”Her Tangou”, unde a colaborat, ca actor si coproducator, cu regizorul Jason Mullis.


In ceea ce priveste zona de teatru, dincolo de ocean Dan Istrate a colaborat cu mai multe teatre de pe Costa de Est, Shakespeare Theatre Company (DC), Arena Stage (DC), Studio Theatre (DC), Theatre J (DC), The Players Theater (NY). De zece ani este membru al Synetic Theatre (VA), cu care a pus in scena, de curand, ”Titus Andronicus”, in care Dan interpreteaza rolul Saturninus.

A mai jucat pe scenele unor teatre din Bucuresti, Tbilisi (Georgia), Izmir (Turcia), Bratislava (Slovacia), Paris (Franta) si Seul (Corea de Sud). Dan Istrate este rezident in Los Angeles, California, si colaboreaza cu Sharna Fabiano Tango Company.

La Medias, Dan venea sporadic. Vizitele erau la frizerie, cofetarie si film. Iata cum le descrie actorul care acum joaca la Los Angeles: ”Amintiri despre Medias: Cand eram mic, luam autobuzul de la Tapu, pentru a merge la frizerie la Medias. De obicei, era frizerie, apoi cofetarie pentru o prajitura. Cand eram foarte mic, mergeam cu tatal meu (taticu), apoi cu fratele meu si, de cele mai multe ori, singur. Mi-aduc aminte odata, se juca ” Drumul spre victorie”, cu Pele si Sylvester Stallone la un cinema (nu imi mai amintesc numele cinematografului), dar era o coada imensa si n-am putut intra! Am fost foarte deceptionat. Aveam vreo zece ani! Ca mai toate amintirile mele din copilarie, amintirile despre Medias au un iz de rai pamantesc”, mi-a scris Dan Istrate.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *