Anastasios Zetos a semnat cu CSM Mediaș

Anastasios Zetos a ajuns la o înțelegere cu CSM Mediaș, urmând să evolueze pentru echipa noastră în sezonul 2020/2021. Acesta sosește în România de la echipa TeleUnicom BAC U18, din Grecia.

Jucătorul în vârstă de 18 ani măsoară 197 cm și evoluează pe pozițiile 2-3. Acesta are dublă cetățenie, română și greacă, mama acestuia fiind româncă. Așadar, noul jucător al echipei noastre se va încadra regulii U23.

Născut în Grecia, Zetos a evoluat la nivel de juniori pentru Panathinaikos, Pisteri și TeleUnicom BAC. În sezonul 2019/2020 acesta a avut medii statistice de 22 de puncte, 9 recuperări și 4 pase decisive. În vara anului trecut a făcut parte din lotul lărgit al naționalei României U18.

Alături de Pisteri a obținut locul secund în campionatul național de juniori al Greciei. În sezonul precedent, s-a calificat în play-off alături de TeleUnicom BAC, însă acesta nu s-a mai disputat din cauza pandemiei de coronavirus.

„Sunt încântat că am șansa de a face primii pași în liga de seniori la CSM Mediaș. Scopul meu, în sezonul care urmează, este să reușesc să mă adaptez atât în categorie cât și în rolul pe care echipa mi-l va da. Fără îndoială, doresc să dau tot ce pot ca să ajut echipa și să evoluez cât mai mult posibil.”, a declarat Anastasios Zetos.

Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne intalnim pe unde la Radio Ring, miercuri la talk-show-ul „Lentila de Contact”, iar in week-end te astept sambata la „Ring Hit” si duminica la „Hot and Fresh”. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.