Alina Oprean a lansat cartea “Navetist prin labirintul viselor”

O fosta colega de radio si-a lansat de curand un volum de poezie. Alina Oprean locuieste in Blaj si mi-a trimis cateva randuri despre debutul ei literar.

“Titlul volumului este “Navetist prin labirintul viselor” si a aparut la editura “Buna Vestire” Blaj, orasul meu natal. Nu este o carte voluminoasa, cuprinde doar 33 poezii scrise de-a lungul anilor, dar care surprind, prin continutul lor, multe esente ale sufletului meu. Desi unele versuri ar parea la prima vedere triste, eu doresc ca volumul in sine sa emane o nota de optimism si multa speranta, aratand ca din orice situatie, oricat de dificila, se poate renaste cu bucurie, fiecare sfarsit insemnand, de fapt, un nou inceput – mai altfel, mai curat. Daca cumva viata te doboara si iti aduce sufletul frant, tot ce trebuie sa faci este sa mergi mai departe si sa nu renunti, sa te bucuri de fiecare dimineata care nu este altceva decat un dar al lui Dumnezeu, un dar binecuvantat, pe care trebuie sa il pretuim la adevarata lui valoare.

Vreau sa multumesc celor care si-au adus contributia la aparitia acestui volum – domnului Emil Comsa (coperta fata) si domnului Ioan Moldovan, dar si celor care m-au incurajat in acest demers, fiind alaturi de mine. Iti multumesc si tie, domnule Mircea Hodarnau, cu toata aprecierea din partea mea pentru activitatea pe care o desfasori”, mi-a scris Alina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *