Archive for iunie, 2009

23
Iun

A sosit vacanţa !

Am plecat în vacanţă. Ne întâlnim peste o săptămână. Aştept cu nerăbdare concertului lui Santana. Până la o nouă întâlnire îţi ofer ceva dulce. See U soon.
  • Share/Bookmark
22
Iun

Canicula dă de furcă CFR-ului

Odată cu sosirea caniculei şi semafoarele au probleme.

Zeci de şoferi au aşteptat azi minute bune în jurul orei 18 „să se facă verde” la pasajul de trecere de cale ferată de fosta Fabrică de mobilă pentru a continua drumul. După 15 minute, când au observat că a trecut trenul şi nu se schimbă culoarea, mulţi au traversat pe culoarea roşie iar cei disciplinaţi au aşteptat să se întâmple “minunea”. După aproximativ 20 de minute au apărut şi poliţiştii de la rutieră, care la început au îndemnat participanţii la trafic să se întoarcă din drum, dar până la urmă au asigurat trecerea în condiţii optime a autovehiculelor aflate la pasajul de cale ferată.

  • Share/Bookmark
22
Iun

Concerte la Sf. Margareta

În urmă cu câteva zile vă spuneam despre deschiderea stagiunii concertelor de vară de la Catedrala Sf. Margareta din Mediaş. Pentru cei interesaţi mai jos postez şi programarea următoarelor evenimente:
22.06. Ramona şi Gustav Jannert – Cluj Napoca
06.07. Hans – Eckart Schlandt – Braşov
13.07.Verena Förster – St.Gallen – Elveţia
20.07. Nicoleta Paraschivescu – Basel – Elveţia
27.07. Concert coral – dirijor Matthias Pfund – Germania
03.08. Peter Kleinerth – Germania
10.08. Kristofi Janos – Oradea
17.08. Liv Müller – Richiş
24.08. Domokos Josza – Oradea
31.08. Klaus – Dieter Untch – Codlea
07.09. Erich – Michael Türk – Cluj Napoca
14.09. Theo Halmen – Sighişoara.

  • Share/Bookmark
22
Iun

Tarja cântă azi în România .

În anul 2005 organizam un concurs “10 pentru Nightwish la Bucureşti” şi după câteva săptămâni aflam că vocalista Tarja părăsea trupa. A curs multă cerneală pe acest subiect dar iată că Tarja revine în România. Artista a mai fost şi la Sibiu tot solo iar de curând Tarja Turunen a încheiat în 27 mai turneul din America cu patru concerte sold out în Buenos Aires. După trei săptămâni de pauză a început Summer Storm 2009 în 20 iunie la Budapesta şi apoi azi vine să cânte la Sala Palatului din Bucureşti. Tarja este acompaniată în turneu de muzicieni consacraţi: Mike Terrana (tobe) a cântat cu Gamma Ray, Rage, Axel Rudi Pell, Roland Grapow (ex-guitar player Helloween) şi este membru în Masterplan şi Savage Circus; Max Lilja (violoncel) fost membru al binecunoscutei trupe Apocalyptica până în 2002. Doug Wimbish (bas) a cântat cu foarte mulţi artişti şi trupe de renume: Mick Jagger, Madonna, Depeche Mode, Joe Satriani ş.a.; Maria Ilmoniemi (clape); Kiko Loureiro (chitară) cântă şi cu Agra, trupa Power Metal din São Paulo. Toate concertele din turneul Summer Storm 2009 au fost declarate “camera friendly”, adică toţi spectatorii sunt invitaţi să-şi aducă camerele de fotografiat, indiferent de model. Chiar dacă accesul în Sala Palatului nu va fi restrictiv posesorii de aparate foto, în timpul concertului publicul este rugat să rămână pe locurile rezervate. Tarja va concerta până în octombrie în Europa, pe scenele din Marea Britanie, Olanda, Ucraina, Cehia, Finlanda, Elveţia, Spania, Italia, Slovacia, Ungaria, România şi Germania. Soprana va încânta publicul cu binecunoscutele piese din perioada Nightwish, dar şi propriile compoziţii incluse pe albumul “Winter Storm”.Concertul este organizat de Future Production si ARTmania.

  • Share/Bookmark
21
Iun

Mârlănie de Mediaş


Nu căldura din ultimele zile a cauzat arderea acestui coş de gunoi ci nesimţirea şi prostia unui concetăţean de-al nostru. Ce de nu a făcut asta în casa lui ? Degeaba vreum un oraş curat, frumos şi îngrijit, dacă noi ne comportăm ca nişte idioţi.

Asta facem,asta merităm.


  • Share/Bookmark
18
Iun

Maraton Medieval Mediaş

Sâmbătă se va desfăşura la Mediaş: a V-a ediţie a Maratonului de Mountainbike. Evenimentul, programat pentru ora 10, a fost organizat pentru prima dată în urmă cu 4 ani şi s-a bucurat încă de la prima ediţie de o participare extrem de numeroasă, traseul dificil dar şi ideea în sine a maratonului reuşind să atragă mulţi ciclişti. Asociaţia Sportivă Ciclomed, şi Direcţia de Cultură Mediaş desfăşoară în aceste zile ultimele pregătiri, pentru ca şi ediţia din acest an să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Cum decurg pregătirile pentru Maratonul Medieval Mediaş de sâmbătă, aflăm de la Dragoş Costea.

Comment | Copy This

  • Share/Bookmark
17
Iun

Concert online cu Andra

Evenimentul de lansare al celui de-al 11-lea album semnat Andra va avea loc azi, la Hard Rock Cafe cu începere de la ora 20:00, cand Andra împreună cu 5 instrumentişti şi 2 backing vocals vor susţine un spectacol 100% live pentru toţi fanii ce asteptau un nou material discografic al artistei. Pentru toţi cei care iubesc muzica Andrei, vor să asculte live noul său album “Iubeşte-mă astazi, iubeşte-mă mâine”, dar nu pot fi prezenţi la concertul de lansare al acestuia, MTV, partenerul media al noului album, va transmite în direct pe www.mtv.ro începand cu ora 20:00.

Noul album contine 10 piese şi un bonus track surpriza, un cover de excepţie al piesei “Tragedy” a lui Mark Anthony. Alături de piese precum “Empty soul”, “Pe aripi de iubire”, “Bye, bye baby” sau “Colt de suflet” pe care o cântă împreună cu Adi Korect, pe album este inclus şi “Femeia”, primul single promovat de pe acesta. Videoclipul a fost postat pe site-ul Radio Ring iar în aprilie artista a cântat la Mediaş ocazie cu care a susţinut şi o conferinţă de presă.

Comment | Copy This

  • Share/Bookmark
17
Iun

Morandi pregăteşte ZEBRA

În ultimele luni Marius şi Randi au locuit efectiv în studio pentru a finaliza noul album, Zebra, ce va fi lansat de Universal Music Romania în perioada următoare.

Mai jos puteti citi mai multe în interviul oferit de casa de discuri despre “Zebra” şi „Colors” noul videoclip Morandi care s-a filmat incepand de ieri dimineaţă până astăzi la ora 9:00.

De ce a durat atât să avem un nou single Morandi?

“Anul 2008 ne-a ţinut departe de studio, însă nu ne pare rău” a declarat Marius zâmbind.

“A fost un an incredibil de plin în care succesul albumului N3XT ne-a purtat în foarte multe ţări cu concerte şi evenimente la care prezenţa noastră era dorită.

Dupa lansarea single-ului “Save Me” am decis să ne mutăm pe perioada nedeterminată

în studioul de înregistrări şi să lucrăm intens la noul album. Am avut nevoie de puţin mai mult timp pentru că ne-am dorit ca milioanele de fani care ne-au susţinut şi urmărit în ultimii ani, care au crescut odată cu proiectul Morandi şi au devenit nişte perfectionişti la fel ca noi, să fie foarte multumişi de sunetele aduse de Zebra în playere lor!”

Câte piese vor găsi fanii voştri pe Zebra?

Marius: “10″

Randi: “Sau 12″

Marius: “Poate vor fi 11″ :)

De ce Zebra?

“A fost ideea lui Marius, normal” răspunde Randi în secunda doi.”Numele albumului a venit oarecum logic pentru că ştiam încă de la început că lucrăm la un album pe care se vor regăsi doua stiluri muzicale complet diferite. Aşa că într-o zi i-am spus lui Randi că Zebra este cel mai potrivit. Nu cred că am fi putut găsi un alt nume care să surprindă mai bine conceptul acestui album. Aşa că Zebra a rămas”

Spune-ne mai multe despre conceptul Zebrei.

“Păi e simplu!” ne răspunde Marius. “Pe noul album am adoptat două stiluri muzicale: jumătate din piese sunt compuse pentru club, iar restul pieselor au puternice influenţe british-rock; aşa că putem spune că se afla într-o antiteză evidentă la fel ca şi culorile alb si negru.”

Vrem mai multe detalii despre videoclipul Colors.

“Dacă vă spun că filmările au durat mai mult de 24 de ore cred că întelegeţi destul

de multe… ” – Randi.”Ah şi mai trebuie să stiţi si că pregătirea studioului şi a cadrelor a durat peste 3 zile” continuă Marius.”Am filmat în Studiourile MediaPro, în Buftea, pentru că aici am reuşit să realizăm decorurile de care aveam nevoie; videoclipul va avea foarte multe efecte speciale, o să fie o explozie de culoare în combinaţie cu imagini alb negru, am avut la un moment dat foarte mulţi fluturi şi o zebra în platou . s-a folosit gheaţă carbonică şi foarte multa apă şi ne-am dat pe tiroliana amenajată în interiorul studioului.Vă spun toate astea ca să vă faceţi o idee despre ce desfăşurare de forţe a fost

vorba!” “Eu sunt foarte obosit acum pentru ca am reuşit să dorm doar 6 ore, dar sunt sigur ca va ieşi foarte bine!” completează Randi. Cum sună noul single, o să afli la Ring Hit.

  • Share/Bookmark
17
Iun

"Deja vu" posibil hit al verii 2009

Deja Vu’ este cea mai noua productie marca Play&Win, piesa incredintata lui Bob Taylor si Anniei, cele doua voci implicate in proiect, care impreuna dau piesei o savoare aparte. Desi nu isi doreste o cariera muzicala, Anni a fost atat de incantata de colaborare, incat nu a ezitat sa participe la inregistrarea acestui single. Piesa care ameninta sa fie hit-ul verii in cluburi, este deja difuzata pe radiouri. Sound-ul ‘Deja Vu’, marca Play&Win, devenit deja inconfundabil, a facut ca piesa sa intre rapid in play-listuri si sa ameninte primele pozitii ale topurilor.‘Deja Vu’ se prevede a fi si un succes international, piata din Rusia, unde piesa deja a fost licentiata, fiind deja cucerita de ritmurile piesei. Polonia este si ea pe lista tarilor in care piesa ‘Deja Vu’ semnata Play&Win, alaturi de vocile lui Bob Taylor si Anni, ameninta sa devina super – hit.
Tom Boxer, cel care a semnat regia videoclipurilor ‘Only’ – Play&Win, Fly Project – ‘K tine’ si ‘Tasha’, este garantia faptului ca acest clip se va bucura cu siguranta de succes, dat fiind ineditul elementelor de decor folosite, dar si a ideii regizorale. Piesa poate fi ascultata in aceasta saptamana in heavy rotation la Radio Ring.
  • Share/Bookmark
16
Iun

Împuşcat în piept cu puşca din dotare

Un plutonier major din Sibiu s-a împuşcat în piept cu propria armă, în timp ce făcea serviciu de pază la Şcoala de Aplicaţie pentru Transmisiuni. Bărbatul de 42 de ani a fost trimis imediat la Spitalul Clinic de Urgenţă Sibiu, iar medicii spun că starea lui este stabilă. Ministerul Apărării Naţionale a deschis o anchetă. Colegii militarului cred că arma s-a descărcat din greşeală, dar anchetatorii iau în calcul toate variantele.

Sursa : Realitatea TV

  • Share/Bookmark
16
Iun

„Dosta! Depăşeşte-ţi prejudecăţile, cunoaşte romii”

Instituţiile media din judeţul Sibiu au fost invitate de ieri să participe la campania iniţiată de Consiliului Europei în parteneriat cu C.N.A. “Dosta! Depăşeste-ţi prejudecăţile, cunoaşte romii”, prin difuzarea pe post a spoturilor acestei campanii până la sfârşitul lunii august 2009. Spotul audio îl poţi asculta la Radio Ring iar cel video l-am postat mai jos.

  • Share/Bookmark
15
Iun

A început stagiunea concertelor la Sf. Margareta

În această seară de la ora 19 a avut loc debutul stagiunii concertelor de vară la Biserica Evanghelică Sf. Margareta. Cu aproape 30 de ani în urmă la această catedrală din Mediaş a fost demarată stagiunea concertelor de vară. Debutul stagiunii este făcut de regulă Corul Bisericii Evanghelice care şi el o tradiţie de peste o sută de ani. Astăzi corul a concertat împreună cu octetul de bărbaţi ai Bisericii Evanghelice. Concertele susţinute an de an la renumita orgă din Mediaş au atras organişti atât din ţară cât şi din străinate din dorinţa de a putea cânta la instrumentul vechi de aproximativ 200 de ani.

Zilele următoare o să postez şi programul concertelor. Detalii despre aceste două tradiţii muzicale am aflat de la Hugo Schneider.

Comment | Copy This

  • Share/Bookmark



Urmareste-ma pe Twitter

Urmareste-ma pe Twitter

Facebook

facebook logo

Video live “Lentila de Contact”

Blogul “Rock cu Norock”

Rock cu Norock
Ionut banner-profil-web

Arhive

Categoriile mele

Radio Ring

Radio Ring

“Trance Nation” la Radio Ring

John de la mora blog 2010

Colegii mei

Mediasinfo
www.mediasonline.ro
Monitorul de Medias
logo-sibiustandard
Realitatea TV Sibiu
logo-antena1-sibiu
Nova TV

Daca nu sunt in emisie iti spun aici ce aflu.

Daca nu sunt in emisie iti spun aici ce aflu.

Iti recomand

Restaurantul ZEN 2010

Mediasul Turistic

Mediasul Turistic
Turnul Trompetilor

ZE List

nuntimedias-200x100
banner mediasindex.blogspot.com